Fuga de cifrele rușinoase

Fuga de cifrele rușinoase
sursa foto Facebook

Fuga de cifrele rușinoase

Un duel al necăjitelor are loc în Grupa A de la Euro 2020. Turcia este aproape eliminată, fiind fără gol marcat și fără punct după două etape. În schimb, Elveția are o zestre măruntă, de numai un punct, obținut cu Țara Galilor, și nu și-a pierdut definitiv nădejdea că poate ajunge în ”optimi” de pe locul 3. Pe cele două le leagă umilința suferită în fața Italiei. Ambele au pierdut cu scor de neprezentare.

Fuga de cifrele rușinoase

Deși nu se afla printre favorite Euro 2020, Elveția a dezamăgit. Cu Italia, echipa n-a arătat nimic periculos, semn că n-are mari speranțe de la actuala competiție. Xhaka, dorit mai nou de AS Roma – formația lui Jose Mourinho, și Shaqiri, rezervă la Liverpool, au dormit pe teren, la partida de la Roma.

Este doar a doua confruntare dintre cele două trupe la un turneu final. La Euro 2008, în grupe, Turcia s-a impus cu 2-1 (goluri Senturk și Arda Turan, respectiv Yanik). Cele două naționale s-au mai duelat în play-off-ul pentru Cupa Mondială din 2006. A fost 4-2 pentru Turcia acasă, în retur, dar n-a fost suficient să întoarcă un 0-2 din Elveția.

Cote Pariuri Elvetia vs Turcia

S-a marcat mult în meciurile jucate de aceste două naționale. Nu mai puțin de 17 goluri în ultimele 5 partide, o medie de 3,4 goluri pe meci. Și, mai presus de toate, remizele nu prea și-au făcut loc. Ultimul X răsare într-un amical din anul 1985. De atunci, 4 victorii pentru Turcia și două pentru Elveția. Tocmai de aceea, dacă ne uităm peste cote Euro 2020, observăm faptul că se anticipeaza un duel spectaculos.

Pariază pe minim 3 goluri marcate, la o cotă de 1.72!

Dacă nu bate Turcia în ultimul meci din grupă, Elveția poate rămâne fără victorie în toate cele trei jocuri într-o grupă de Mondiale sau de Eurorepe pentru prima dată de la Euro 2004 încoace.

Cât privește Turcia, nu a marcat un gol, în timp ce a încasat 5. Sunt cifre rușinoase, care probabil vor atrage alungarea selecționerului Senol Gunes. Doar Danemarca a încasat mai multe goluri (8), la Europenele din 2000, fără să înscrie vreodată. Așadar, Turcia caută primul gol, iar Elveția vrea să prindă măcar o victorie, chiar dacă se poate dovedi doar una utilă pentru statistică.

Meciul are loc la Baku, care este considerată ”casa” Turciei, și se dispută de la aceeași oră cu duelul de la Roma.