Ponturi fotbal – Slovacia – Ucraina – Uefa Nations League – 16.11.2018

Vineri seara, de la 21:45, Uefa Nations League ne propune meciul dintre Slovacia – Ucraina, din cadrul Grupei 1 din Liga B, infruntarea facand parte din etapa a 5-a.

Slovacia a ratat prezenta la Mondialul rusesc, dar asta n-a adus schimbari la nivel de banca tehnica, demiterea lui Jan Kozak a venit in urma prestatiei lamentabile si din Uefa Nations League, acolo unde se afla pe ultimul loc, cu doua infrangeri din tot atatea meciuri. In locul sau a fost adus fostul tehnician al lui Spartei Praga, Pavel Hapal, acesta fiind primul mec pentru el. Pe 22 ocotmbrie, cehul a fost numit oficial si vineri va avea primul sau meci pe banca. Nu este un moment deloc bun, Slovacia in cele doua mecuri jucate din aceasta grupa a pierdut in fata Ucrainei, 0-1, iar apoi a cedat contra nationalei Cehiei, ceea ce a fost surprinzator, dat fiind faptul ca meciul s-a jucat la Trnava, 1-2 fiind scorul acelui duel.

Slovacia: Dubravka – Perakik; Skrtel; Skriniar; Hancko – Hansik; Lobotka – Mak; Duda; Weiss – Nemec

Lotul Slovaciei pentru meciul de vineri

Portari: Martin Dúbravka (Newcastle), Matus Kozacik (Plzen), Marek Rodák (Rotherham)

Fundasi: Erik Sabo (Hapoel Be’er Sheva), Peter Pekarik (Hertha), Martin Škrtel (Fenerbahce), Denis Vavro (FC Copenhagen), Milan Škriniar (Inter Milan), Dávid Hancko (Fiorentina)

Mijlocasi: Miroslav Stoch (Slavia Prague), Stanislav Lobotka (Vigo), Patrik Hrošovský (Pilsen), Juraj Kucka (Trabzonspor), Ján Greguš (FC Copenhagen), Marek Hamšík (Napoli), Ondrej Duda (Hertha), Albert Rusnak (Real Salt Lake), Vladimir Weiss (Al Gharafa), Matus Bero (Arnhem)

Atacanti: Adam Nemec (FC Pafos), Michal Duris (Anorthosis), Adam Zrelak (1st FC Nuremberg)

Ucraina deja se gandeste la echipele pe care urmeaza sa le intalneasca, deoarece si-a asigurat calificarea pe mai departe, gratie celor trei victorii pe care le-a obtinut pana acum. “Dubla” cu Cehia a fost usor transata de elevii lui Andriy Shevchenko. Pe de alta parte, nu este o nationala care sa isi arate suprematia, e de ajuns sa inscrie un gol si apoi sa se apere, ne-a demonstrat asta si in Uefa Nations League, unde de fiecare data a castigat la un gol diferenta. De altfel, 2018 este un an in care Ucraina a crescut si rezultatele n-au intarziat sa apara, in ecle opt meciuri oficiale&amicale, a reusit cinic victorii si trei remize, in sapte dintre ele a dat cel putin un gol.

Ucraina: Pyatov – Karavaev; Burda; Rakitskiy; Matvyenko – Konoplyanka; Marlos; Stephanenko; Malinovskiy; Zinchenko – Yaremchuk

E meci fara miza reala pentru Ucraina, dar avand in vedere ca vrea sa continue jocurile bune si sa incheie anul fara esec, sunt convins ca Shevcheko o sa le ceara jucatorilor sai sa joace la fel de concentrati. Acesta s-a aratat ferm in ceea ce priveste victoria, atunci cand a facut selectia. Pe de alta parte, Slovacia joaca pentru prima data cu Hapal pe banca, deci este important pentru tehnicianul ceh sa inceapa cu dreptul, si cel mai probabil ca nu o sa riste, iar meciul se va desfasura in nota celui din tur, cand Ucraina s-a impus atunci cu 1-0.