Ponturi pariuri Bogdan vs Konta – Wimbledon

Ponturi pariuri Bogdan vs Konta - Wimbledon

Ponturi pariuri Bogdan vs Konta: primul tur al turneului de Mare Slem de la Wimbledon, programeaza meciul dintre Ana Bogdan si Johanna Konta. Data oficiala a meciului dintre cele doua jucatoare urmeaza sa fie anuntata ulterior, la fel ca ora.

Ana Bogdan

Abia pe locul 134 in clasamentul general, Ana Bogdan a reusit sa treaca cu brio de primele emotii. A fost primita la Wimbledon, dar in calificari, de unde a iesit cu capul sus. Sportiva din Romania a obtinut trei victorii, toate fara sa piarda vreun set, desi a jucat, printre altele si tie-break. Ea a mai intrat pe tabloul principal al unui turneu de asemenea anvergura, la Australian Open, dar a iesit din primul meci.

Tot cu sansa a doua este cotata si de aceasta data, dar are un mic avantaj, faptul ca a jucat deja pe iarba londoneza. Pe de alta parte, nu a avut rezultate care sa-i faca cinste, cel putin nu in 2019. De altfel, la cele mai interesante competitii disputate pana in acest moment, a clacat din primul meci.

Johanna Konta

Este vremea ca Johanna Konta sa isi reintre in ritm. Britanica joaca “acasa”, dar pana acum nu a evoluat deloc convingator. A luat parte la doua turnee pe iarba, la Birmingham si Eastbourne, dar de fiecarea pierdut destul de devreme. Important este ca are meciuri oficiale in picioare si isi permite sa-si ajusteze jocul de la un meci la altul.

Pe de alta parte, in urma cu doi ani, Johanna Konta a facut semifinala la Wimbledon. Este cea mai buna performanta a ei, in cadrul turneelor de Grand Slam si are la activ multe turnee. De astfel, ea si anul acesta a ajuns in penultimul act al unui turneu de Grand Slam. S-a intamplat la French Open, care oricum a fost o editie atipica pentru mine.

Ana Bogdan vs Johanna Konta este un meci pe care il revedem pentru a doua oara in 2019. S-au mai intalnit in urma cu doua luni, pe zgura de la Rabat (Maroc). A fost atunci un meci castigat de britanica, dar in set decisiv. Spre deosebire de acel duel, unde Bogdan a luat set in urma unui tie-break, de data asta astept o replica mai solida a britanicei. Suficient de buna pentru a se impune in doua seturi.

Ponturi pariuri Bogdan vs Konta: scor corect 0-2, cota 1.46 la Unibet