
Ponturi Atletico Madrid vs Sevilla – La Liga
Duelul dintre Atletico Madrid și Sevilla este unul dintre cele mai importante ale etapei cu numărul 24 din cadrul campionatului spaniol, urmând să se joace sâmbătâ seara, de la ora 22:00, pe „Wanda Metropolitano”.
Fiind echipa mai puternică, ce are și un parcurs mai bun în campionat, Atletico Madrid pornește ca favorită la casele de pariuri. La Unibet, aceasta primește cota 1.72, în timp ce pentru un succes al Sevillei avem cota 5.50.
Cotele de la Unibet pentru Atletico Madrid vs Sevilla
Atletico Madrid
Din moment ce au eșuat pe plan european, fiind eliminați încă din grupele Champions League, dar și în Cupa Spaniei, unde s-au oprit în sferturi, madrilenilor nu le rămâne decât să se concentreze pe campionat, unde se luptă pentru clasarea în top 4.
Înainte de disputarea acestei partide, „plăpumarii” ocupă locul al patrulea. Sunt la două puncte peste Real Betis și la unul singur în spatele lui Real Sociedad. Până acum au reușit 12 victorii și șase remize, suferind cinci eșecuri. În toate aceste înfruntări au marcat de 32 de ori, primind 18 goluri.
Ultimul eșec al trupei lui Simeone a venit în deplasarea de la Real Madrid, într-un meci de cupă. De atunci a disputat cinci partide, toate în campionat, în care a obținut trei victorii, remizând de doua ori, ultima dată chiar cu Real Madrid, în etapa anterioară.
• ECHIPA PROBABILĂ: Oblak; Doherty, Gimenez, Savic, Hermoso; Llorente, Koke, Barrios, Carrasco; Griezmann, Morata
Sevilla
Este un nume mare în fotbalul spaniol, care are în spate un palmares bogat, în special pe plan european. Aceasta dezamăgește în actuala ediție de campionat, având în vedere faptul că se luptă pentru evitarea retrogradării, fiind a 15-a în clasament, la doar două puncte de zona „roșie” a clasamentului.
Andaluzii sunt însă angrenați în Europa League, competiție pe care au câștigat-o de șase ori în istorie. Aceștia vor da piept joi cu Fenerbache, în prima manșă a optimilor de finală, într-o partidă ce se va disputa pe teren propriu.
Trupa lui Jorge Sampaoli este în scădere de formă, venind după trei partide consecutive fară succes. Mai întâi, aceștia au remizat cu Rayo Vallecano, urmând apoi două înfrângeri, cu PSV Eindhoven și Osasuna.
• ECHIPA PROBABILĂ: Bounou; Nianzou, Gudelj, Telles; Navas, Rakitic, Gueye, Acuna; Lamela, En-Nesyri, Torres
- CLICK PE LINK-UL PROMOȚIONAL și fă-ți un cont nou la agenția de pariuri online Betano.
- Introdu codul bonus 7CADOURI în pasul 3 din procesul de înregistrare pentru fi eligibil pentru acordarea bonusurilor.
- Validează-ți contul trimițând documentul de identitate și verifică-ți numărul de telefon și adresa de e-mail.
- După ce ai urmat pașii și contul tău va fi verificat, ți se vor acorda 7 bonusuri FĂRĂ DEPUNERE și FĂRĂ RULAJ în fiecare zi.

Ponturi Atletico Madrid vs Sevilla
Dacă ne raportăm la valoarea, forma și parcursul celor două echipe, putem spune fară rețineri că Atletico Madrid este peste nivelul adversarei sale. Așadar, avem pretenții de la aceasta, mai ales că joacă pe teren propriu, unde suporterii fac de fiecare dată spectacol. Mizăm astfel pe un succes al madrilenilor, într-o cotă de 1.72 oferită de Unibet.
Ponturi Atletico Madrid vs Sevilla: gazdele câștigă -> cota 1.72
