
Ponturi Cremonese vs AS Roma – Serie A
Marti seara, de la ora 19:30, Cremonese si AS Roma se vor intalni pe „Stadio Giovanni Zini”, intr-o partida din cadrul campionatului italian, aceasta contand pentru runda cu numarul 24.
Casele de pariuri o dau ca favorita pe gruparea oaspete, cum era si normal de altfel. La Unibet, aceasta primeste cota 1.70, in timp ce formatia gazda are cota 5.30 in cazul unui succes.
Cotele de la Unibet pentru Cremonese vs AS Roma
Cremonese
In ciuda faptului ca este echipa gazda, porneste ca outsidera in aceasta confruntare. Este, ce-i drept, cea mai slaba echipa din Serie A, cel putin daca ne raportam la parcursul pe care aceasta il are in actuala editie de campionat.
E drept, aceasta a reusit sa atinga semifinalele Cupei Italiei, dupa ce in sferturi au eliminat-o chiar pe Roma. In campionat ocupa insa ultimul loc, indreptandu-se cu pasi mari spre esalonul secund, unde a jucat si in sezonul precedent.
Dupa doua infrangeri la zero, cu Lecce si Napoli, cei de la Cremonese au obtinut un rezultat pozitiv. In ultimul joc, acestia s-au deplasat in fieful celor de la Torino, unde au obtinut un punct, in urma unui duel cu patru goluri.
• ECHIPA PROBABILA: Carnesecchi; Ferrari, Bianchetti, Vasquez; Sernicola, Benassi, Pickel, Meite, Valeri; Tsadjout, Okereke
AS Roma
Este una dintre cele mai importante echipe din Italia, al carei obiectiv in aceasta stagiune este clasarea in top 4. Are sanse foarte bune, tinand cont de parcursul de pana acum, fiind insa in lupta stransa cu Atalanta, Lazio, Inter si AC Milan.
Capitolinii sunt pe locul al cincilea al clasamentului din Serie A, cu 44 de puncte. Sunt la un singur punct de locul al patrulea, ocupat de rivala Lazio, care are insa cu un meci in plus. Pana acum si-au trecut in cont 13 victorii, cinci remize si cinci infrangeri, in toate aceste partide marcand 30 de goluri, primind 19.
Echipa pregatita de Jose Mourinho a obtinut un succes in ultima runda de campionat, invingand-o la scor minim pe Hellas Verona, pe teren propriu. A urmat apoi o noua victorie acasa, in fata celor de la Salzburg, castigand cu 2-0, avansand astfel in optimile Europa League, unde va da piept cu Real Sociedad.
• ECHIPA PROBABILA: Patricio; Mancini, Kumbulla, Ibanez; Karsdorp, Wijnaldum, Cristante, Zalewski; Pellegrini, El Shaarawy; Abraham
- ACCESEAZA LINK-UL PROMOTIONAL si deschide un cont nou la agentia de pariuri Betano.
- Introdu codul bonus COMBO50 in pasul 3 din procesul de inregistrare. Doar asa vei fi eligibil pentru acordarea bonusurilor.
- Trimite documentul de identitate si verifica-ti numarul de telefon si adresa de e-mail.
- Dupa ce ai urmat pasii si contul tau va fi verificat, ti se vor acorda 50 Rotiri Gratuite + 50 RON FreeBet, ambele FARA DEPUNERE!

Ponturi Cremonese vs AS Roma
AS Roma este fara dubii echipa mai valoroasa, dar si mai experimentata. Aceasta vine pe terenul lui Cremonese cu gand de revansa, dupa infrangerea suferita in Cupa Italiei. Cum aceasta are mare nevoie de puncte, ne asteptam sa dea totul pentru a obtine victoria, asa ca vom merge pe mana sa, intr-o cota de 1.70 oferita de Unibet.
Ponturi Cremonese vs AS Roma: oaspetii castiga -> cota 1.70
