
Meciul RB Salzburg vs FC Sevilla are loc în runda finală din cadrul grupelor în Liga Campionilor la fotbal și urmează să clarifice situația și în Grupa G, miercuri, 8 decembrie, de la ora 22:00. Se trage cortina peste faza grupelor din cea mai importantă competiție europeană intercluburi.
La 888sport, Sevilla pornește prima. Deși En-Nesyri, Lamela, Navas și Suso sunt oamenii cu probleme din lotul ibericilor, diferența de valoare este evidentă și ar trebui să-și spună cuvântul în momentele importante ale sezonului, așa cum este acesta. Mizăm pe un start în forță și eficient al oaspeților, care își vor menține avansul până la final.
Clasamentul după 5 etape o are în frunte pe OSC Lille (8p), urmată de RB Salzburg (7p), FC Sevilla (6) și VfL Wolfsburg (5p). În cealaltă partidă, liderul Lille, campioana Franței, merge în Germania, pentru jocul cu Wolfsburg, o grupare aflată în mare criză de puncte și într-o formă sportivă deplorabilă.
RB Salzburg
În tur, partida dintre Sevilla și Salzburg s-a terminat fără o învingătoare: scor 1-1. Ambele goluri au picat înainte de pauză, apoi partida a înghețat, deși era abia 14 septembrie, iar iarna nu-și făcuse apariția în Europa.
Oaspeții au avut 3 penalty-uri, toate în primele 45 de minute. Doar unul a fost însă transformat, de Susic. Celelalte două au fost ratate de Adeyemi și de același Susic. Ar fi trebuit să fie o victorie fără probleme pentru Salzburg, însă gazdele au scăpat ieftin.

RB Salzburg a pierdut prima poziție în grupă, după ce, în runda trecută, a fost învinsă de Lille, în Franța. După care, campioana Austriei s-a prăbușit în campionatul intern, 1-2 cu Austria Klagenfurt.
Un traseu încheiat neconvingător sâmbătă, când RB Salzburg a depășit-o greu acasă pe modesta TSV Hartberg, 2-1 (golul decisiv a picat în minutul 86). A revenit de la 0-1. Totuși, a pus o distanță de 12 puncte față de locul secund, după 17 runde.
FC Sevilla
Sevilla se simte bine, în această perioadă a anului. Gruparea din Andaluzia are forța să o învingă pe Salzburg în deplasare, iar bookmakerii îi dau cote frumoase. Iar echipa lui Julen Lopetegui chiar are nevoie de victorie, pentru a fi sigură de calificare.
Spaniolii nu stau rău, nici în Europa, nici în Spania (se află meritat în Top 4). Au învins-o clar pe Wolfsburg în Ligă, scor 2-0, apoi au fost pedepsiți de Real Madrid, 1-2, în campionatul intern, după care a urmat un succes în Cupa Spaniei, 1-0 cu FC Cordoba.
Sâmbătă, acasă, victorie cu 1-0 contra unui adversar incomod, Villarreal, în LaLiga. Andaluzii n-au consumat prea multă energie, păstrându-se pentru duelul din Austria.
Ponturi pariuri RB Salzburg vs FC Sevilla -> cota 2.7 la 888sport pentru Sevilla să înscrie prima și să câștige meciul.
